Wed, 04 Aug 2021RO Ro  EN En    
 
PNCDI3
 
 
Lista de proiecte » Systematic Study of Astrophysical Radiative Capture Reactions with Complete Reaction Mechanism and Up-to-date Nuclear Ingredients

Systematic Study of Astrophysical Radiative Capture Reactions with Complete Reaction Mechanism and Up-to-date Nuclear Ingredients
www.nipne.ro/proiecte/pn3/39-proiecte.html


Acronim: SSARCR
Autoritatea contractanta: Institutul de Fizica Atomica (IFA)
Numar / Data contract: 15/16.10.2020 / 2020-10-16
Program: PN-III-P5/Subprogramul 5.1
Director proiect: Dr. Yi Xu
Parteneri: Universitatea din Bucuresti
Data incepere / finalizare proiect: 2020-10-16 / 2023-10-15
Valoarea proiectului: 750000 RON
Rezumat: Rata de reactie este o marime fizica care joaca un rol esential in procesele astrofizice, de la nucleosinteza din momentul Bing-Bang (BBN) pana la producerea de elemente si generarea de energie de-a lungul evolutiei stelelor.
Determinarea ratei de reactie reprezinta principalul obiectiv al astrofizicii nucleare. Din pacate, in majoritatea proceselor din astrofizica sunt implicate reactii cu nuclee instabile, sau chiar exotice, la energii extrem de mici, care aproape ca nu se pot realiza in laborator. In astfel de conditii, singurele informatii privitoare la aceste reactii se bazeaza pe predictii teoretice.
Acest proiect isi propune sa realizeze un studiu sistematic si complet al sectiunii eficace de captura radiativa si al ratei de reactie pentru acest proces folosind instrumente si metodologii imbunatatite. Captura radiativa se produce prin mecanismele de interactie directa, formare si dezintegrare a nucleului compus si prin emisia de preechilibru. In plus, domeniul energetic studiat acopera atat zona rezonantelor izolate cat si zona rezonantelor suprapuse, de continuum. In majoritatea calculelor de astrofizica efectuate anterior, nu exista o tratare distincta a rezonantelor izolate, considerarea capturii directe si de preechilibru era ignorata, iar formarea si dezintegrarea nucleului compus in continuum se facea cu un model simplificat. Proiectul isi propune o tratare completa si coerenta a tuturor mecanismelor prin care se realizeaza reactiile de captura radiativa a neutronilor, protonilor si particulelor alfa de o gama extinsa de nuclee tinta situate in harta nuclizilor dupa oxigen.
Datele de intrare pentru modelele de reactie au de asemenea un rol cheie in obtinerea unor sectiuni eficace cu un grad mai mare de acuratete. Se vor folosi date actualizate atat din compilatii si sistematici ale datelor experimentale acolo unde acestea exista, cat mai ales obtinute pe baza modelelor microscopice.
Implementarea unor modele de reactie si a unui set consistent de parametri pentru aceste modele care sa descrie procesul de captura radiativa pe intreg domeniul de energii de interes in coduri de calcul moderne va crea instrumente valoroase pentru investigarea proceselor din astrofizica nucleara. Generarea cu ajutorul acestor instrumente a unei noi biblioteci de date de reactie cu un grad mai mic de incertitudine reprezinta o sursa valoroasa de informatie pentru studiile teoretice si experimentale de astrofizica din cadrul ELI-NP si pentru comunitatea stiintifica in general.

Obiective:
  • Dezvoltarea modelului de reactie pentru captura directa si verifica modelelor Hauser-Feshbach si exciton pentru rezonanta si pre-echilibru
  • Dezvoltarea modelul de reactie pentru calcularea rezonantelor izolate si integrarea tuturor modelelor de reactie
  • Determinarea celor mai buni parametri ai modelului din studiile de sensibilitate si efectuarea de calculule sistematice a ratelor de reactie


  • ETAPELE PROIECTULUI SI DATELE DE PREDARE

    REZULTATE
    ARTICOLE PUBLICATE
    ECHIPA DE CERCETARE SI GRADUL DE IMPLICARE AL TINERILOR CERCETATORI


    Inapoi la Lista de proiecte
    English version of the project EN   
     
    Address: Str. Reactorului no.30, P.O.BOX MG-6, Bucharest - Magurele, ROMANIA
    Tel: +(4021) 404.23.00, Fax: +(4021) 457.44.40
    2021 IFIN-HH. All rights reserved.