Anii tinereții

Horia Hulubei a avut o adolescență marcată de condiția de orfan - tatăl său murise în 1911 - și de lipsurile inerente acesteia. Cu toate dificultățile înfruntate, a terminat liceul ca șef de promoție (1915). S-a înscris imediat la Facultatea de Fizico - Chimice a Universității din Iași, pe care a trebuit să o părăsească în anul următor: România intrase în război, iar Horia Hulubei este trimis pe front, și participă la lupte ca tânăr sublocotenent de infanterie. La recomandarea generalului Berthelot, este trimis în Franța, pentru a se pregăti ca pilot militar. Hulubei luptă vitejește, este rănit și, ca recunoaștere a meritelor sale, primește Legiunea de onoare franceză. Rămâne "sub arme" (pentru a folosi propriile sale cuvinte) timp de patru ani (1916 - 1920), împărțiți între frontul de est și cel de vest.

Atracția aviației și nevoia de a supraviețui financiar într-o Românie secătuită de război îl țin încă, timp de doi ani, departe de Universitate, unde se va întoarce, pentru a-și continua studiile, în 1922. Deși doar student, calitățile sale excepționale îl recomandă pentru un post de preparator suplinitor - prima treaptă a unei cariere academice strălucite, care avea să continue ascendent, până la titlul cel mai înalt, de Doctor Honoris Causa, al aceleiași Universități. În 1923 publică prima lucrare științifică (link lucrare ); în 1926 își ia licența cu mențiunea "Foarte bine". După un an în care lucrează ca asistent al profesorului Petre Bogdan, Hulubei schimbă laboratorul de chimie fizică al Universității din Iași cu laboratorul de chimie fizică al Sorbonei, unde va lucra în colectivul lui Jean Perrin, proaspăt laureat al Premiului Nobel (1926).

Studiile pariziene: doctoratul

Cercetările sale se îndreaptă spre domenii foarte moderne - promițătoare și solicitante - cum ar fi difuzia razelor X, efectul Compton multiplu, obținerea spectrelor de raze X ale gazelor, identificarea de noi elemente, plecând de la cunoașterea spectrelor de raze X ale acestora. El înaintează comisiei doctorale o teză "principală" (première these - link lucrare ), intitulată "Contribuții la studiul difuziei cuantice a razelor X", și o teză "secundară", "Modificarea spectrelor Raman sub acțiunea diferiților agenți fizici". Ambele teze se bazează pe aparate sau metode originale, dezvoltate în laboratorul lui Jean Perrin: prima folosește un spectrograf de raze X foarte performant, realizat de Yvette Cauchois; a doua, o metodă proprie, dezvoltată de Hulubei.

Cu o excelentă cunoaștere a domeniului, cu aparatură de ultimă oră, într-o ambianță științifică exemplară, deopotrivă exigentă și familială, Hulubei abordează teme de mare interes, care vor domina deceniul cel mai productiv științific al vieții sale. Horia Hulubei și Yvette Cauchois identifică linii spectrale noi, și văd aici prezența unor elemente noi, care urmează să umple trei dintre locurile goale ale tabelului lui Mendeleev: cele cu numerele de ordine 85, 87, 93. Dificultățile fără precedent întâlnite la identificarea acestor elemente au determinat comunitatea internațională să atribuie descoperirea lor celor care le-au izolat chimic, o decadă sau două după lucrările de pionierat ale lui Horia Hulubei și Yvette Cauchois. Contribuțiile majore ale lui Hulubei și Cauchois sunt însă recunoscute de literatura recentă, foarte bogată, de istorie a chimiei, cei doi savanți fiind considerați drept co-descoperitori ai elementelor respective.

Reîntoarcerea în România

Spre sfârșitul anilor '30, Hulubei pendulează între Franța și România. Participă, cu entuziasm și pricepere călduros salutată de partenerii francezi, la marea expoziție organizată la Palais des découvertes din Paris. Conferențiar și apoi profesor, la Universitatea din Iași, apoi la cea din București, inaugurează cursul de Structura materiei în învățământul superior românesc. Lucrează, împreună cu colegii săi, mai tinerii George Manu și Radu Grigorovici, la crearea primelor laboratoare de fizică atomică și nucleară din România, situate inițial în subsolul clădirii Universității din București. În vremurile tulburi ale dictaturii carliste (1938 - 40), încearcă să facă funcțional "Institutul de Cercetari științifice Regele Carol al II-lea", ce urma să ființeze la Cluj. Contribuie hotărâtor la editarea revistei "Disquisitiones Mathematicae et Physicae" (Cercetări de matematică și fizică - link), prima revistă științifică românească de ținută (deși articole foarte valoroase apăruseră și în modeste "buletine", de exemplu "Bulletin de la Société Roumaine de Physique"), la care colaborează cercetători din România și Franța. Din păcate, impunerea Dictatului de la Viena și pierderea Ardealului de Nord, inclusiv a Clujului, zădărnicesc aceste proiecte.

Calitățile intelectuale și umane ale lui Hulubei, precum și deosebita prețuire de care se bucura în Franța, îl recomandă pe savant pentru o poziție diplomatică: el va fi consilierul cultural al Ambasadei României la Paris, în lunile aprilie, mai și iunie 1940. Așadar va fi martorul direct al înfrângerii Franței (22 iunie 1940), resimțită ca o catastrofă istorică nu numai la Paris, dar și la București. În anii de mari frustrări care au urmat pierderilor teritoriale din 1940, afectând psihologic mai ales tineretul patriot, Hulubei a fost o prezență providențială la conducerea Universității din București. El a gestionat cu înțelepciune frustrările studenților și a știut să folosească poziția de rector pentru a relua legăturile științifice cu Franța, mai exact cu Statul Francez (guvernul de la Vichy), desigur la un nivel mult mai modest, dar cu atât mai reconfortant pentru marea învinsă. Gesturile sale de recunoaștere a valorilor culturii franceze, prin acordarea titlului de Doctor Honoris Causa unor savanți de orientare democrată, precum și de ajutorare materială studenților și universitarilor francezi, au fost deosebit de bine primite de fosta noastră aliată.

Declinul democrației

Sovietizarea României, survenită rapid după actul de la 23 august, risca să aibă consecințe grave pentru Hulubei. Strânsele legături cu Franța ("aservirea față de imperialismul occidental", în limba de lemn a epocii) și poziția de rector asumată în anii războiului antisovietic ("colaboraționism", în același jargon) îl puneau pe Hulubei într-o situație vulnerabilă. Consecința cea mai dramatică a constituit-o arestarea sa, timp de câteva săptămâni, în primăvara lui 1945; din fericire, asemenea episoade nu s-au repetat.

Experiența dobândită de Horia Hulubei și Yvette Cauchois în laboratorul lui Jean Perrin avea să-i recomande pe cei doi savanți pentru redactarea unui prețios volum de tabele ale spectrelor atomice de raze X, "Constantes sélectionnées; Longueurs d'onde des émissions X et des discontinuités d'absorption", publicat la Paris, în 1947 (link lucrare).

În România, industrializarea țării, o prioritate a politicii comuniste, făcea din Hulubei un element indispensabil. Crearea Institutului de fizică al Academiei R. P. R. (1949), transformat curând în Institutul de Fizică Atomică, a debutat într-o atmosferă sumbră pentru Hulubei, victimă a politrucilor și delatorilor. Din fericire, înțelepciunea, erudiția, priceperea și hărnicia lui Hulubei au convins guvernul comunist de necesitatea de a-l menține la cârma științei românești. De la mijlocul anilor '50, consolidarea poziției sale a mers mână în mână cu succesele uimitoare ale Institutului. în două decade, Hulubei a reușit să ridice fizica românească de la un nivel insignifiant, la unul competitiv pe plan mondial.

Institutul de Fizică Atomică

În ciuda existenței unor personalități foarte valoroase - de la Augustin Maior la Șerban Țițeica, pentru a da doar două exemple - cercetarea științifică instituțională românească se desfășura extrem de modest, în câteva laboratoare universitare. A fost nevoie de excepționalele calități științifice, umane și organizatorice ale lui Hulubei, și de politica fermă de industrializare dusă de puterea comunistă, pentru dezvoltarea spectaculoasă a fizicii românești. Aceasta a debutat, cum am arătat, cu crearea Institutului de Fizică al Academiei RPR (1949), care ulterior a dat naștere în 1956 Institutului de Fizică Atomică și Institutului de Fizică București (IFB) și a mai multor centre de cercetare regionale. Pe lângă marile calități ale lui Hulubei, trebuie elogiate, în acest context, devotamentul, hărnicia și patriotismul (ce termen vetust!) unei generații care, ducând adesea o viață de privațiuni greu de imaginat astăzi, confruntată frecvent cu un neiertător rigorism ideologic, a făcut posibilă crearea, într-un deceniu, a unui institut de elită. În primii ani ai Ifei, dezvoltarea fizicii nucleare românești s-a facut simultan, pe trei direcții: pregătirea tinerilor cercetători pentru folosirea echipamentului științific performant; importarea acestuia din URSS (reactor, ciclotron etc.); formarea unor grupuri de cercetare, în domeniul fizicii neutronilor, al fizicii nucleare la energii joase, al ciocnirilor și fizicii particulelor elementare. Hulubei nu s-a limitat la importarea aparaturii, ci a contribuit decisiv la îmbunătățirea ei. De exemplu, prin modificări simple ale reactorului, puterea acestuia a crescut cu un factor de 1.75.

Succesele științifice și tehnologice înregistrate, în domeniile cele mai diverse, de la medicină nucleară la tehnică de calcul, de la monitorizarea uzurei furnalelor la fizica neutronilor, pot fi urmărite într-un raport redactat sub coordonarea lui Hulubei (link raport) sau în articole mai recente (ce pot fi accesate prin acest link). Spiritul deschis și interesele științifice largi ale lui Hulubei, precum și implicarea sa constructivă în toate direcțiile de cercetare ale institutului, au stimulat realizări remarcabile, precum primul calculator electronic și primul laser construit în România. Tot Hulubei a fost cel care a inițiat și încurajat dezvoltarea legăturilor științifice cu mari centre de cercetare internaționale, anume cu IUCN - Dubna și cu CERN - Geneva.